Într-una dintre primele mele experiențe profesionale, am făcut tot ce nu trebuie făcut la început. Am întârziat la birou, am plecat prea repede, am uitat să atașez documente e-mailurilor, n-am știut cum să abordez oameni din companie și să le aflu poveștile. Am pus întrebări al căror răspuns trebuia să-l știu și n-am știut să pun întrebările corecte unde era cazul. Am fost material neșlefuit profesional, și s-a văzut.

Uitându-mă în spate (pe lângă faptul că vreau să-mi dau o palmă retrospectivă peste ceafă), îmi iert, totuși, din păcate – mai ales când îmi dau seama că multe dintre regulile înțelese de oamenii cu experiență sunt nescrise, lăsate să le descoperi pe pielea ta. Ca să nu ajungi și tu cu remușcări, uite câteva dintre lucrurile pe care le-am învățat.

Dacă n-ai înțeles cultura companiei din care faci parte, ia un pix și un caiet și investighează cât mai repede.

Fiecare companie (că-i startup, multinațională sau oriunde între ele) are o cultură proprie. Într-unele companii, se practică principiul „sincerității radicale”, în care lumea oferă și primește feedback constant, cât mai direct și cât mai onest (oricât de greu ar fi de înghițit). În altele, trebuie să ai grijă să-ți împachetezi limbajul în subtilități politicoase. Aici poți să-i scrii CEO-ului oricând, acolo e dovadă de lipsă de respect să deranjezi un om senior cu problemele tale triviale. În unele locuri, o să ai responsabilități clar delimitate, în altele o să fii nevoit să-ți dai singur seama ce și cum să faci.

Diversitatea în culturile profesionale e normală, caracteristică oricărui grup de oameni care au ceva în comun, ceva ce îi diferențiază simultan de restul societății. Numai că, dacă vrei să rămâi în locul respectiv, trebuie să-ți fie foarte clar limbajul caracteristic lui. Nu te muți în Franța fără să înveți franceza, nu te aștepți să înflorești într-o companie al cărei limbaj nu-l știi.

N-o să știi, deci trebuie să te obișnuiești să înveți.

M-am așteptat, la primul meu job, să-mi fie ușor. În mintea mea, dacă m-au angajat, înseamnă (prin inducție inversă) că deja știu ce trebuie să fac, am toate calificările necesare. Numai că fiecare companie face, în fond, ceva diferit (altfel nu s-ar diferenția în piață). Vinde un produs diferit, într-un mod unic, are metrici individuale și o serie de alte caracteristici personale. Oricât de talentat ai fi, n-ai de unde să știi toate lucrurile astea la început. Mai mult decât orice, trebuie să îți dezvolți apetitul pentru învățare, să înțelegi că ai un munte informațional de urcat și să nu te demoralizezi atunci când nu știi ce e de făcut din prima.

Pune întrebările.

E ușor terifiant să pui întrebări (mai ales dacă ești la început) (și dacă ești într-o întâlnire cu toată compania). Pare că nu ți-ai făcut temele bine, că admiți neștiința, și dacă întrebarea nu e formulată bine, riști și să te faci de râs. Numai că singurul mod în care poți să înveți e dacă treci peste pragul ăsta inițial și începi să întrebi în stânga și-n dreapta lucrurile pe care nu le înțelegi.

Unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care-i cunosc (geniu, de altfel) mi-a fost coleg în anul întâi la filosofie. Omul ăsta stătea cu mâna pe sus mai mereu. Și dacă nu înțelegea un concept de bază, întreba de cinci ori până i se clarifica în minte conceptul. La început, m-am tot întrebat cum de nu-i e rușine, cum de are atât de multă încredere să întrebe neîncetat. Până mi-am dat seama că recompensa finală, a înțelegerii complete și a internalizării fiecărui concept până la capăt, e atât de atrăgătoare încât merită să-ți treci peste inhibiții.

Am vorbit despre temele de mai sus (și altele) în ultimul episod al podcastului nostru, Ideofonic. Ascultă aici: https://www.youtube.com/watch?v=qixUma3zMeo